Campaniile electorale
Alegerile locale din 2008 le-am petrecut în Pantelimon, oraşul. Stăteam acolo de ceva timp, într-o casă frumoasă, cu pisici, câini şi grădină. Serile de vară erau liniştite, cântau greierii şi te puteai îmbăta decent, cu zâmbetul pe buze, cu excepţia serilor de sâmbătă, când cântau manelele şi zburau petardele de la nunta săptămânală. Cum spuneam, casa era frumoasă, grădina era primitoare, animalele se jucau, de cele mai multe ori, în armonie. Read more…
Legătura dintre politicieni şi băuturile carbogazoase
Un prieten mi-a povestit odată cum a băgat el un mic obiect din calciu într-un pahar de cola, iar până dimineaţa s-a topit. N-aş băga mâna-n foc că povestea e adevărată, dar, dacă cineva mi-ar pune pistolul la frunte şi mi-ar cere să aleg între da şi nu, aş alege prima variantă. Acum, pe bune, am auzit de-a lungul timpului cum un pahar de cola îţi curăţă perfect chiuveta sau capota de la maşină, cum îţi ingălbeneşte dinţii, provoacă ulcer, creează dependenţă, îţi tâmpeşte copilul sau alungă gândacii. N-am experimentat nici una din variantele astea, dar mă gândesc că ceva tot o fi adevărat. De aia mă înduioşază teribil când văd reclamele la Coca-Cola fără zahăr. Pentru că tot ce-i trebuie unui lichid care îţi scoate petele de benzină de pe haine să fie sănătos e mai puţin zahăr. Read more…
Liker
Îmi place să dau like. Prefer citatele îndrăzneţe, pline de încredere, pozitive. Sunt momente în care mă mulţumesc şi cu alea ignorante sau mai trecute, pentru că nu întotdeauna am chef să muncesc mult până să mă prindă o frază. Înaintea fiecărui like, sângele mi se urcă la cap, mă trec fiorii şi uit de mine, degetul erect mi se lipeşte de mouse şi dau click cu pasiune. E ca la sexul oral. Marele lui avantaj e că nu te solicită cu nimic, iar la final, dacă îţi joci cartea cum trebuie, poţi ieşi cu o reputaţie de mare futangiu. Oricum, nu pierzi nimic. Dacă nu eşti în stare să spui ceva inteligent, dă like pe unde apuci, iar lumea Read more…
Cei care nu votează
Cred că una din cele mai mari scamatorii ale democraţiei e cea în care te face să crezi că părerea ta singulară contează. Că dacă te declari singur nemulţumit, cineva o să dea doi bani pe tine. Protestul inactiv e o mare labă, e ca şi cum ai fi un iubit gelos şi te-ai plânge mereu în faţa femeii care te înşeală, sperând că doar prin asta o s-o aduci înapoi. Nici măcar o palmă peste faţă, o înjurătură – care probabil n-ar rezolva nimic, dar măcar te-ar face să te simţi mai bine – nici o încercare de a-ţi îmbunătăţi imaginea în vreun fel, doar stai în faţa ei şi te plângi, pentru că asta le place femeilor. Read more…
Aleksandar doarme şi visează frumos
Aleksandar Stoicovici e unul dintre puţinii pe care îi cunosc, real sau virtual, ale căror scrieri mă dau pur şi simplu pe spate. Aleksandar scrie curat şi sincer, o combinaţie de talent şi inteligenţă care a depăşit cu mult procentajul de 100%, atât de greu accesibil până şi oamenilor normali.
“Aleksandar doarme” e un volum tulburat şi noduros, pe care îl străbaţi cu frică şi nostalgii, dar printre puţinele care îţi pot da cheia spre o poveste teribilă, cu multe comori ascunse prin adâncuri.
Textul ăsta nu face decât să minimalizeze valoarea poeziilor lui Stoicovici, aşa că mă voi opri, dar, dacă până acum nu v-a plăcut poezia, e pentru că nu aţi citit “Aleksandar doarme”. Read more…
Şi după Senzaţional ce-o să urmeze?
Nu cunosc situaţiile din Bulgaria, Uzbekistan sau Uganda, deci nu pot fi sigur, dar cred că presa din România e singura care reuşeşte să te ţină complet neinformat. Atunci când te trezeşti şi n-ai chef decât să te scarpini sau să decojeşti o banană, intri pe internet şi citeşti ziare din România. Nu vei afla nimic. Nu mai există ziarist român care să relateze o ştire fără să-şi dea cu părerea, plătită sau nu, şi s-o transforme într-un amalgam din care nu mai poţi să-ţi dai seama cine a înjurat primul în Parlament, ce judecător a eliberat vreun mafiot sau ce se mai întâmplă cu Legea Sănătăţii. Presa scrisă practic nu contează, online-ul e o adunătură de cerşetori agramaţi – peste tot vezi Senzaţional, Şocant, Terifiant, Bombă. Pe la începuturi, am luat ţeapă de câteva ori, am zis că dacă tot e ştire-bombă e ceva de capul ei, dar m-am înşelat. Mi-am pus speranţele într-o informaţie inedită care nu numai că lipsea, dar era scrisă şi prost. De atunci nu mă mai uit, dar nu cred că am ratat ceva. Read more…
Ii multumesc sotului meu si echipei de montaj
liricul e cosmopolit
asemenea tentaculelor unei caracatiţe
cu centru comun de greutate
in adevărul universal,
căci există adevăr universal,
nu începutul sau sfârşitul,
ci mersul între cele două
ca o linie frântă,curbă sau punctată.
imaginar lucrurile se leagă
între ele continuu
ca braţele unei mame în strângerea pruncului
care nu simte golul.
toate poeziile sunt una singură
reformulată,
direcţia fiind aceeaşi -
omul îmbrăcat în căutarea omului
ca un taler interior cu preţioase
atribuindu-i conştiinţei infinituri
ca pe necesitati ale infirmului de întreg.
o clepsidră ca un diapazon e fiecare dimineaţă,
cuvintele curg ca liane înspre înalt
sau lanţuri în ţărână,
plimbarea prin curtea închisorii
şi reflecţia în albastrul de deasupra ei.
îmi ştiu fricile ca pe proprii copii
descoperindu-se în oglindă crescând diform.
opreşte-ţi copilăria în palmă ca pe o insectă
fară să o zdrobeşti -îşi spun una alteia (fricile),
cu guri blânde de lup, neînţelese.
sfâşii în om tot ce îl sfârşeşte
ca o moaşă a dezrobirii,
împănându-l apoi cu libertăţi.
învat pe de rost ieşirile din labirint
aşa cum învata carnea pe de rost loviturile biciului
şi ştiu că e prea puţin
să mă rog stând în genunchi
pentru credinţe care nu stau în picioare,
când doar poezia domneşte peste toate – cucernică,
fără instituţia unei biserici în putrefacţie –
ce mi-ar lumina inconstant întunericul cu versete
care ies din gurile
unor preoţi cu drept de pedeapsă necesară răscumpărării.
să îmi plătesc moartea
când Gangele nu cere chirie, eu apa din apa lui? –
îmi umple peniţa cu cerneală
aşa cum mi-ar face nod la cravată,
îmbracaminte obligatorie de mers pe stradă.
e o sepie în pieptul meu
care-mi creşte cerul între coaste
ca pe un somn în care îmi aleg ce să visez,
ce să iubesc.
cică de Oana Nedelcu
