Paznic la metrou. Sau ceva…
Frecatul mentei la metrou pe salariul minim pe economie e mult mai puţin stresant decât se crede. Reacţia mea de om meschin, nepăsător la “e obositor să stai toată ziua în picioare”. În fine. N-are importanţă.
E vineri seara şi ies să beau ceva. Mă sună un prieten tocmai când intru în metrou, e zece seara şi sunt la piaţa sudului. Numai bine că vorbesc la telefon, am cui să-i zic despre o sticlă de suc, cred că de la dozator, singură într-un colţ şi sub ea nişte litere mari pe un carton: PAZA. Lângă mine, pe scaun, paznicul. Suntem aproape de Brâncoveanu, paznicul scoate mâinile din buzunar şi se uită la unghii. La Brâncoveanu, scoate unghiera, dosită într-un buzunar de la costumul Scorseze Security. Se uită la mine şi începe să taie. Mai înmoaie un deget în gura, mai pileşte un colţ. După fiecare deget, verifică treaba la lumină de neon. Până la Unirii, două degete sunt gata, al treilea e în lucru. E atent la detalii, pileşte bine, taie pieliţele. Cumva, procesul ăsta de manichiură mi se pare fascinant. E Unirii, al treilea deget e gata. Îl salut când plec, mă salută preocupat, roade la baza unghiei. E zece şi zece, până la unşpe mai e o grămadă.
