Arhiva

Archive for the ‘Clor 2.0’ Category

mult mai târziu

 I – mult mai târziu

se înserase de ani buni. totul se omogenizase. nu mai cunoșteam nimic. nici buzele, nici clapele pianului domnișoarei Christina, nici pleoapele alunecând abrupt ca o apă rece peste țepii unei flori de apartament.

II – ryu

nu puteam să mă desprind de barul acela. cărțile așezate haotic, nerespectând nicio istorie pertinentă a literaturii. fără formă de pudoare. de la marchizul de sade la ryu murakami, de la dostoievski la m. vakulovski.

coborâsem scările. puteam aluneca oricând/oricum/oriunde

și

mă canalizasem pe orice altceva decât pe cei din jurul meu. mi-era teamă că-mi vor strivi oasele chiar pe ultima treaptă.

Categories: Clor 2.0 Etichete:, , , ,

Lansare Rock în Praga

Comunicat:

Editura Herg Benet vă invită la lansarea volumului de poeme “Rock în Praga” de Andrei Zbîrnea, vineri, 28 octombrie, de la ora 19.30, în Legere Pub, Piața Rosetti nr. 5, București.

La eveniment vor participa alături de autor invitații săi, Claudiu Komartin și Radu Voinescu. Read more…

Interviu cu Mihail Vakulovski

19 octombrie 2011 2 comentarii

Am fost curios să aflu mai multe despre rockmanul lui Vakulovski. Așa s-a născut acest interviu!

1. De ce au rămas românii tributari ideii că tovarăş e un cuvânt inventat de comunişti? Nu era mai vandabil un titlu precum “Colegi de cameră”? Read more…

osama killed obama

deşertul nu respiră bonus track-uri

coranul nu se scrie pe cd-uri/hard disk-uri externe/

şi

gemetele morţii

musulmani în uniforme kaki neapretate

sângele soldatului afgan/două braţe suspendate

iluzia oricărui yankeu

obama killed osama

(reluăm)

şi în deşert plouă

 

la radio kabul/obuze/ sunetul unui chip desfigurat

o cafea în madison square garden/ we want you for us army

un retro-romantic din wisconsin

citeşte fire de iarbă/ediţie bilingvă/ anglo-paştună

pentru el

osama killed obama

Categories: Clor 2.0 Etichete:, , , ,

poem de citit cu a feast of friends

ai ajuns aici… nu te speria.
caută pe youtube a feast of friends, doors. încearcă să fredonezi, oriunde te-ai afla.
pe canapea
zugrăvind pereţii în roşu şi galben
pe străzile cele mai înguste ale oraşului
pe traseul de la monaco plecând din pole position
în cimitir printre iederă noroi şi lacrimi căzute în zăpadă
în mare făcând dragoste cu iubita ta care nu a împlinit optişpe ani
la concertul rammstein/ stropit cu bule de săpun lichid
în turnul domului din koln vorbind în română unui pastor coreean
în carambol cu bila albastră de la buzunarul de mijloc/ ronny o’sullivan break maxim de 147
în piaţa mare din sibiu înjurându-l pe ville vallo că falsează/face play back
în sala de lectură accesând site-uri porno
în sala de lectură accesând science direct
între romanele lui updike şi poemele adolescentine din caietul verde
pe trambulina bergisel din innsbruck încercând să reconstitui săritura lui sven hannawald
în praga la a noua bere

subcult face morgothya’s book (II)

în afganistan… mi-e şi frică să mă gândesc :) )

AZ: mergând mai departe şi dacă tot am revenit la cioburile cărţii, în Sânge satanic, umorul se împleteşte excelent cu lirismul pur, dar şi cu un limbaj ce uzează adesea de invectivele personajelor. de unde vine dozajul optim pentru o asemenea abordare?

CN: nu ştiu dacă e neapărat un dozaj optim; aici iarăşi depinde de gusturile şi de obişnuinţele cititorului – unii i-au reproşat cărţii cinismul, alţii tocmai lirismul; eu am scris fiecare capitol în funcţie de dispoziţia de moment. până la urmă, orice carte este construită mai mult sau mai puţin după chipul autorului sau – mie îmbinarea asta mi se potriveşte, sau mi se potrivea în orice caz atunci când am scris romanul. i se potriveşte de altfel foarte bine şi lui M., aceasta discrepanţă între momentele dure şi cele poetice – cred că una dintre caracteristicile definitorii ale personajului, şi unul dintre motivele pentru care este atractiv, carismatic – ca să-l laud acum. :) )

AZ: un fel de alexi laiho (children of bodom, pentru nemetalişti) mioritic…

CN: să ştii că da. aşa mi-l imaginam fizic pe M. asta chiar îmi aminteşte de un moment simpatic – la concertul children of bodom care a avut loc de curând la bucureşti, câteva fane ale trupei mi-au mărturisit că s-au îndrăgostit de persoanjul din Sânge satanic, deci intuiţia ta este excelentă.

AZ: pe departe cea mai lirică bucată a romanului este cum au invadat şerpii vama veche. sunt şi ceva asemănări cu celebration of the lizard de la the doors. crezi că suntem în momentul în care se înlătură zidul dintre epic şi liric în literature română?

CN: este posibil. în ultimul timp am citit romane excelente scrise de poeţi (de autori care erau în principal cunoscuţi ca poeţi). sincer, mi-ar plăcea să nu existe graniţe rigid trasate între genuri literare. îmi plac foarte mult experimentele, îmi place libertatea autorului, cred că ea ar trebui să primeze, şi nu nişte reguli de teorie literară, oricum depăşite, care nu aduc nicio inovaţie.

AZ: graniţa asta o văd dărâmată cel mai bine la nora iuga.

CN: chiar săptămâna asta am citit fragmente dintr-un foarte reuşit roman în versuri – torrent, de stoian g. bogdan  ca sa raspund la intrebarea din final, cred ca se tinde si spre lucrul asta… un mixaj tot mai des între poezie şi proză. singura cerinţa este, cred eu, să fie unul reusit, natural, nu forţat.

AZ: acum un exerciţiu de imaginaţie. cum ar fi fost primită cartea ta înamerica anilor ’80, cam pe atunci a apărut şi black metal-ul, cum ar fi primită cartea ta în afganistan şi cum ar fi percepută în suedia sau norvegia?

CN: haha mortală întrebarea!

AZ: am copt-o bine! mi-a venit de la perceperea femeii de la nord spre sud. în kiruna, suedia e un obicei ca bărbaţii să dea altor barbaţi, aflaţi în vacanţă femeile lor pentru a întreprinde acte sexuale, e un vechi obicei pe acolo. pe la noi dacă te înşală nevasta o ucizi şi ajungi la puşcărie. în orient, ştii si tu cum e femeia văzută.

CN: cred că în suedia şi norvegia ar fi privită cel mai natural – dintre cele 3 variante date de tine. şi în afganistan… mi-e şi frică să mă gândesc :) )

AZ: totuşi în sua măcinată de acele frământări, după războaie nesfârşite, biserica…are şi updike nişte cărţi controversate.

CN: în sua cred că părerile ar fi fost foarte împărţite.  da, exact. hipioţii sau urmaşii lor ar fi putut-o iubi, deşi nu este neapărat o carte despre iubirea faţă de cei din jur – dar cred că ar fi apreciat pledoaria asta pentru libertate, pentru trăiri personale, fuga din faţa ideilor impuse de alţii/de sistem. iar cei mai slabi de înger s-ar fi speriat, cu siguranţă. aia cu afganistanul chiar mă obsedează acum :) )).

AZ: poti scrie despre asta, eu aşa elimin obsesiile, le diminuez. să sperăm la o traducere în limba finlandeză/suedeză? în următorii ani?

CN: yup, good idea. m-ar bucura o traducere, fireşte şi eu sper şi îmi păstrez optimismul, m-ar bucura o traducere în orice limbă, chiar şi într-una de circulaţie mai restrânsă – cred că e foarte emoţionant să ştii că o carte a ta e citită de oameni foarte diferiţi de cei în mijlocul cărora traieşti tu, din civilizatii diferite, cu obiceiuri complet diferite…cu filosofii atipice, şi asa mai departe.

AZ: ce înseamnă pentru tine black metal? de ce asociază unii black metal-ul cu satanismul?

CN: pentru mine înseamna o nevoie firească de a-ţi exterioriza şi trăirile ceva mai extreme, de a da frâu liber părţii tale mai dure, mai sălbatice, mai raw; iubesc muzica asta pentru că mi se pare că merge acolo unde puţine genuri îndrăznesc să ajungă. cu totii avem si trairi extreme, dar nu multi le recunoaştem şi chiar şi mai puţini le dăm frâu liber. eu nu o asociez cu satanismul, de fapt oricum nu cred în satanismul asa cum este el “definit” de către neştiutori sau creştini sau oamenii care au nevoie de ceva de care să se teamă, asa cum au nevoie de stafii şi vampiri. eu mă raportez la “satanism” ca la o metafora, ce ţine locul unui cuvânt, pentru a ne referi la partea întunecată din nou, partea mai putin cunoscută, o parte care totuşi cred că ar trebui explorată mai mult pentru că are un imens potenţial artistic. şi de auto-cunoaştere.

AZ: singurul capitol care este uşor rupt de întreg este Rotting christ satanizează măneciul. pot spune că e singurul moment când am vrut să las cartea din mână şi să citesc iarăşi din jurnalul lui kafka. ce e în spatele acestei bucăţi ?

CN: sincer n-aş putea sa-ti spun exact, a fost ca o introducere în scenă a personajelor; aşa cred că am gândit-o. este şi teribilism, teribilism pur, pentru că nu cred că teribilismul este o meteahnă. teribilismul înseamnă inocenţă şi da, si imaturitate, dar e bine să ne amintim din când în când să fim teribilişti. e o formă de nesupunere şi, ca orice formă de nesupunere, mie îmi place. mi-am dorit să înceapă romanul cu un fragment alert şi amuzant, pentru că, în definitiv, asta e prima imagine pe care ţi-o lasă cele 4 personaje din Sânge satanic. apoi, lucrurile devin ceva mai complexe

AZ: e o construcţie graduală într-adevăr, un fel de progressive metal. asta o spune fanul porcupine tree.

CN: şi eu o privesc tot ca pe o evoluţie graduală, cu momente intense, apoi cu unele ceva mai relaxate… ca valurile unei mări infuriate.

AZ: si asa ne-am intors la lirismul cartii…de ce ar trebui să citească subculturiştii Sânge satanic?

CN: pentru că e un roman în care sigur vor regăsi ceva din ei inşişi. dacă nu va fi chiar o oglinda pusă în faţa lor, sigur vor recunoaşte măcar bucăţele din ei în imaginaţia personajului principal, în obsesiile lui, în angoase, în vise. pentru că e o carte neiertătoare şi intensă, şi pentru că e amuzant. foarte amuzant. si pentru ca are scene necenzurate de sex, si asta :) )

AZ: îţi mulţumesc pentru amabilitate, cristina. dacă mai ai ceva de adăugat, sugestii, reclamaţii, propuneri sau invective pentru subcultura acum e momentul. :D

CN: vreau doar să te felicit pentru ceea ce faci la subcultura şi să-ţi doresc multă baftă în continuare! pe cititorii voştri, îi aştept oricând cu întrebări despre Sânge satanic sau despre ce altceva doresc ei.

AZ: si recomanda-mi ce piesă să ataşez interviului din cele folosite de tine ca motto-uri în carte. din partea casei, recomandarea este poisonblack, drive 2011.ceva black metal ar fi indicat

CN: e o alegere foarte bună..un rotting christ atunci.

AZ: asta a fost tot. danke schoen! sper să spargem multe oglinzi cu interviul ăsta!

CN: mersi şi eu! va fi ceva inedit, în orice caz!

subcult face morgothya’s book (I)

29 aprilie 2011 1 comentariu

cred că e o tentaţie mare să o scrii aşa, pe “cioburi” (Cristina Nemerovschi)

Marius-Andrei Zbîrnea (AZ): bună…acesta va fi un interviu mai puţin uzual. de fapt nici nu văd altfel un interviu despre Sânge satanic, mai ales pe facebook.

Cristina Morgothya Nemerovschi (CN): da, ai dreptate. 

AZ: mergând pe coperta 4 a cărţii tale, aflăm, fără a trece la lectura cărţii că Sînge satanic este, probabil, cea mai imorală şi mai misogină carte a unui autor roman. După cititul propriu-zis, cu precădere capitolul 19, pizde şi urmărind următorul pasaj Iubita mea e deşteaptă ca o vacă, frumoasă ca o capră, pofticioasă ca o scroafă, rebelă ca o curcă, agresivă ca o broască, dulce ca o iapă, este Sînge satanic o carte imorală şi misogină?

CN: cred că asta depinde în foarte mare măsură de cititor. de fapt, multe pasaje din roman sunt lăsate deschise interpretării cititorului… şi, din ce-am observat, a fost probabil un lucru inspirat, deoarece sunt, până în prezent, deja o mulţime de interpretări, care mai de care mai diferite :) ; eu aş spune că este mai degrabă o carte amorală – personajul principal are o problemă în a accepta normele impuse de societate, de orice tip ar fi acestea, deci şi cele morale. totuşi, mă aştept să fie stigmatizată rapid cu calificativul “imorală” şi nu mă deranjează foarte mult acest lucru. dacă este misogină? aş spune mai degrabă anti-feministă… pe de altă parte, sunt cititoare care mi-au spus că au găsit în roman un imn de dragoste neasemuit de frumos adus femeii :) ). deci, cum spuneam, presupun că până la urmă totul depinde de cititor.

AZ: care este miza acestei cărţi? cine sunt cititorii? cine sunt duşmanii?

CN: stai că zice că e prea lung mesajul :) )

AZ: păi e greu să cuprinzi toţi duşmanii într-un singur mesaj de facebook. nu s-ar mai chema duşmani.

CN: stai că-l trimit în 2 părţi..

AZ: se poate spune că scriem istorie în presa culturală românească…:))

CN: tare întrebarea! :) :) cititorii pe care am mizat eu, de la început, sunt acei oameni nu neapărat cuprinşi într-o categorie anume şi bine delimitată de vârstă, ci mai degrabă oameni care se aseamănă în spirit: dezinvolţi, nonconformişti, rebeli, îndragostiţi iremediabil de libertate şi dispuşi să sacrifice orice pentru a nu şi-o pierde, oameni care cred în exprimarea personală, de orice tip dar în special artistică…. oameni fără fiţe, pe de altă parte, care nu vor să îmbrace un mesaj în haine de gală, ci să-l transmită aşa cum este el pe bune :) :)

CN: e adevarat, m-am adresat în special ascultătorilor de rock, pentru că aceştia ar trebui, cel puţin în teorie, să aibă aceste însuşiri – atitudinea aceea rebela a omului care nu acceptă idei de-a gata, norme & shit :) :)… duşmanii? :D :D nu stiu exact; probabil oamenii care se tem de ceea ce sunt şi încearcă toate metodele de a fugi din faţa propriului sine – se ascunde în spatele unor joburi corporatiste, petrec timpul liber în faţa televizorului care îi spală pe creier, citesc tabloidele, şi asa mai departe.

AZ: cartea poate fi privită atât ca un roman, dar şi ca o oglindăspartă ale cărei cioburi se reunesc la un moment dat prin cele patru personaje, M., R., B. şi D.? care e varianta mai comodă pentru scriitor, întregul sau puzzle-ul?

CN: mie mi-a fost mai uşor să o scriu, aşa cum bine ai remarcat, ca puzzle, dar având permanent în minte şi întregul; cred că e o tentaţie mare să o scrii aşa, pe “cioburi”, pentru că fragmentarea asta îţi dă ocazia de a scrie potrivit stării tale de moment. dar ştiu că sunt autori care preferă să scrie ca întreg, păstrând mereu în minte un plan al “acţiunii”. cred că puzzle-ul s-a si potrivit foarte bine în cazul Sângelui satanic, deoarece personajele sunt…mai neobisnuite si mai haotice J. cred ca explicatia ar fi aceea ca am ajuns sa cunosc foarte bine personajul principal, cel care, în definitiv, duce cu el întreg romanul, toate ideile, relaţionează cu celelalte personaje, şamd;

AZ: Sânge satanic a fost scris între 2006 şi 2009. totuşi nu se observă diferenţe de stil între capitole. care ar fi soluţia din laboratorul Cristinei Nemerovschi?

CN: cunoscându-l îndeaproape, mi-a dat o continuitate care s-a păstrat indiferent de trecerea timpului; cred că şi peste 5 ani, să zicem, aş putea să reiau romanul, şi implicit personajul, de unde l-am lăsat.

AZ: ţi-ai dori să reiei romanul?

CN: da, m-am gândit şi la asta.  în Sânge satanic am centrat absolut totul în jurul lui M. şi, pe parcurs, am început să descopăr tot soiul de lucruri interesante şi despre celelalte personaje, privind prin ochii lui: despre R. B., D….cred că ar fi interesant să scriu o continuare din perspectiva unuia dintre celelalte 3 personaje.

AZ: eu aş alege-o pe D. că se maturizează (poate).

CN: haha…da, e o alegere interesantă; deci te-a atras personajul D. :) )

AZ: se poate spune, mai ales că aş putea să o educ în stilul meu.

CN: interesant!

AZ: acum am să citez un paragraf de care pot spune că am fost fascinat cu toate că eu nu ascult black metal. totuşi, un asemenea paragraf cu greu poate fi trecut cu vederea de un iubitor al zonei de metal, indiferent că e vorba de heavy, speed sau progressive. Totul este făcut din iubire, iar iubirea este înţelegere şi cunoaştere. Ştiu că numai în astfel de momente sunt aproape de adevăr, pentru că Adevărul nu este pentru ochii muritorilor, adevărul este ca black metal-ul, ai nevoie de pregătire înainte de a te apropia de el. cât este aici filosofie şi cât black metal/trăire brută?

CN: în primul rând, trăire brută. filosofia îi urmează  de fapt, întreg romanul este construit din stări, şi abia mai apoi din idei şi acţiune. chiar s-ar putea considera că este, de-a lungul celor 300 şi ceva de pagini, o pledoarie pentru trăire personală şi brută şi pentru descoperirea triăirii şi acceptarea ei – nu trebuie să te ascunzi niciodată de ceea ce simţi, este, parţial, filosofia lui M.

AZ: crezi că un cititor nemetalist poate citi Sânge satanic, dincolo de literele negre pe fundalul alb?

CN: da, sunt convinsă, şi chiar am primit un feedback neaşteptat şi din partea unor nemetalisti  cred că all that it takes este dispoziţia cititorului de a se lăsa în seama gândurilor şi trăirilor autentice, în timpul lecturii, de a nu intra în atmosfera romanului cu prejudecăţi, cu idei învăţate de la alţii; dacă îl va citi cu mintea eliberată pentru o clipă de diverse bruiaje, cred că sunt sanse mari să-l simtă şi să-i placă. şi poate, chiar, să devină mai interesat de metal, după ce citeşte Sânge satanic.

AZ: măcar la nivel de slayer şi megadeth dacă nu nargoroth şi immortal.

CN: da, exact  the basics…

AZ: am citit în foarte multe locuri cartea ta. metrou, tramvai, canapea, aşteptând-o pe mama să iasă din minimarket, la gura metrou de la unirii. şi, totuşi, aspectul ăsta nu mi-a distras atenţia şi emoţia spre alte zone. cartea poate fi citită oriunde, oricând. unde ai scris cartea?

CN: şi eu am scris-o tot oriunde şi oricând  am scris-o acasă, am scris la bibliotecă, foarte mult la terase sau în baruri, în vama veche, prin diferite oraşe pe unde am umblat, am scris un fragment chiar şi pe casă.  e o experienţă plăcută să recitesc fragmente şi să-mi amintesc unde mă aflam în momentele în care le-am scris. e interesant cum, de fiecare dată, starea pe care o regăsesc într-un anumit fragment din roman îmi aminteşte imediat locul unde el a luat naştere. mi-a fost uşor să o scriu peste tot, a venit de la sine, cumva; acum am senzaţia că fiecare fragment a fost scris într-un anumit loc pentru că acela era cel ideal unde să fie scris. deşi n-am planificat nimic.

AZ: mă gândeam ce loc ţi-ar putea inspira ciopârţirea sosiei andreei bănică din visul lui M.:))…

CN: :) ) pe ăla l-am scris în vama veche. dar nu m-a inspirat vreo clonă a andreei prezenţa prin vamă. deşi, dacă aş fi căutat, cred că aş fi găsit destule.

VA URMA

lectura lui Andrei Zbîrnea în club A, 17 aprilie 2011

şi

tramvai


te ascunzi printre şinele prăfuite

şi

două iluzii
două tricouri negre
traversează o stradă

aştepţi un tramvai ce nu mai vine

îl simţi cum te străpunge

tâmplele ochii buzele
miros de păcură

totul se dilată

un călător coboară
tramvaiul e un vis catatonic

Categories: Clor 2.0 Etichete:, ,

Bucureştiul pozitiv de la mall- Literatura de după Literatură

Sub egida Literatura de după Literatură, editura Herg Benet şi BuyBooks.ro au organizat un seminar despre ce se mai scrie azi în România.

Moderatorul evenimentului, Leonard Ancuţa i-a avut ca invitaţi pe Cristina Nemerovschi, autoarea romanului Sânge satanic, pe poetul Claudiu Komartin, pe Alexandru Voicescu, editorul Herg Benet şi pe Marius-Iulian Stancu, poet, care a debutat recent cu volumul Întoarcerea în Pivniţă. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul târgului BookLand din incinta Afi Palace Cotroceni.

Discuţia a pornit de la ideea că literatura nu s-a sfârşit şi că în prezent există mai multă carte ca niciodată, dar în tiraje mici, după cum a precizat Claudiu Komartin. De asemenea, poetul a susţinut că viziunea asupra literaturii s-a modificat, iar centrele de putere s-au deplasat spre zonele de nişă. Exemple în acest sens sunt editurile Max Blecher şi Herg Benet, care publică acea literatură care în mod uzual nu este accesibilă publicului larg. Claudiu a numit acest gen de literatură, literatura marginalilor.

Întrebat despre dezideratele editurii,  Alexandru Voicescu, editorul Herg Benet, a precizat că editura nu se gândeşte să facă bani, punând pasiunea pentru literatură pe primul plan, dorind să promoveze scriitorii care au ceva de spus, care pot face scandal şi să nu poată fi trecuţi uşor cu vederea.

Claudiu Komartin a vorbit în continuare despre faptul că scriitorii de azi, din România, nu pot trăi din scris, iar viaţa editurilor este la fel de dificilă ca şi cea a scriitorilor. Omul care se apucă de literatură arer propriul său drum, poate fi marginalizat poate suferi dezastre sociale, însă la un moment dat va fi recompensat de cititori, după cum a susţinut poetul.

Leonard Ancuţa a adus în discuţie problema editării cărţilor la Herg Benet, moment în care Alexandru Voicescu a explicat că editura, pe care o reprezintă, oferă autorului toate facilităţile de la tehnoredactare până la copertă, promovare şi distribuţie. Totul însă se petrece cu paşi mici, după cum Alexandru Voicescu a afirmat.

Vorbind despre romanul său, Cristina Nemerovschi a ţinut să sublinieze ideea că a avut o libertate foarte mare în publicare şi că Sânge satanic, are un public divers.

Întrebat de Leonard Ancuţa despre viitorul literaturii de la noi, poetul Marius-Iulian Stancu, a vorbit de noi viziuni asupra textului, de acea literatură orală, sedusă de arta cinematografică. Tot autorul a susţinut ideea că nu se pot scoate bani din literatură.

Mergând pe această idee, Claudiu Komartin a evidenţiat, în viziunea sa  avantajul literaturii faţă de celelalte arte,  referindu-se la alchimia dintre ochi şi pagină. Revenind la legătura cu publicul, poetul a accentuat că literatura ar trebui să ajungă direct la oameni.

În final, într-o notă optimistă, Leonard Ancuţa, moderatorul evenimentului a conchis că seminarul nu avut intenţia de a face literatură de mall, ci doar donrinţa de a găsi noi cititori, chiar dacă evenimentul din mall nu e ceva negativ (Claudiu Komartin).

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 205 other followers