Prietenul nostru Suciu, care a supravieţuit zăpuşelii
şi cancerului şi-a murit într-un tragic accident de trotinetă
la vînătoare de carcalaci, a fost un om înţelept. Sigur,
i se trage şi de la numele cu sonorităţi de filosof dac. O
fetiţă minoră, identificîndu-l dintr-o memorie infantilă
şi neexersată, a zis: „Băiatu’ ăla, Ciuciu”! E de înţeles,
aşadar, că simt nevoia să-i apăr memoria şi
să împărtăşesc omenirii din frămîntările intelectuale
şi sufleteşti ale lui Suciu.
Suciu a iubit o femeie specială, manechin de lopeţi,
şi-a avut multe neînţelegeri cu ea
din pricina bărbii lui ţepoase care constituia
un dezavantaj major la sexul oral
şi la mîncatul ciorbei. Şi-a scris Suciu o poezie de dragoste:
Dintr-o nelinişte a ta,
ar trebui să mă rad. Am o barbă
ţepoasă de parcă aş fi asistat fără voie
la pasiunea mistuitoare dintre o frigidă şi un impotent.
De parcă aş fi chefuit toată noaptea la nunta
dintre cancer şi ulcer.
…
Suciu avea o pisică destrămată
care se trezea la trei dimineaţa pe fond nervos şi
lătra profund. A dus-o la băi ca să o scape
de lătratul pe fond nervos şi de cearcăne. La băi, atît iubita
cît şi pisica lui Suciu deveneau obsedate de igienă,
se spălau pe dinţi şi-apoi ieşeau la sărutat pe gură trecătorii.
Şi se întorcea Suciu de la băi schizoid pe fond nervos
de cît de trecător fusese, cu mîţa şi cu iubita. Dar
despre dragoste destul, ar fi spus acum Suciu, dacă
ar mai fi fost printre noi. Căci el era pasionat
de cunoaştere şi nu de dragoste. Propoziţia
„Eu sînt identic cu mine insumi” el ar fi socotit-o falsă
întrucît, pînă ce s-ar epuiza rostirea lui „mine însumi”,
„eu” ar fi deja alterat
de curgerea timpului, adică ar fi altul
decît la începutul enunţului.
…
Cît despre chestiunile ţinînd de senzualitate, se ştie că
Suciu a fost unul dintre cei mai pasionali intelectuali
ai naţiei. Atît de pasional încît a făcut şcoala de conducere
pentru motociclete special pentru a-şi
împlini fanteziile erotice. Pentru cei care nu pricep ce
legătură este între motociclism şi erotismul rafinat,
n-am alt mesaj decît că de-aia nu sînt ei suciu,
pentru că nu se pricep la din astea.
Suciu punea femeile pe spate,
pe caldarîmul suav al patriei şi pe pămîntul reavăn
roşcovănit prin pădurile tomnatice, le desfăcea
cu delicateţe picioarele, se urca în şa
şi le masturba cu roata de la motocicletă.
De altfel, avînd în vedere sensibilitatea exactă a prietenului nostru,
să se ştie că el a fost invitat o singură dată la un cenaclu
-pentru că, după aia nu l-a mai invitat nimeni
decît la vodci pe banii lui. La cenaclul ăla, Suciu a citit
poemul Senectute pe care revistele literare româneşti
au refuzat să-l publice. Drept care îmi fac
o datorie de onoare din a face cunoscut poemul Senectute,
care, altminteri, s-ar fi pierdut în neantul uitării.
senectute
vremurile-s grele
şi aia-i din ce în ce mai scurtă
curînd vom deschide în aşternut
un club de prietenii pe teme literare
vom pieptăna locul acela cu grijă
şi vom spera să-ntîrzie artrita
senectute morţii mă-tii
cu-nţelepciunea ta cu tot
Părerea mea sinceră, acestea fiind zise,
e că numai orbii, surzii, ciungii, ologii, douămuiştii,
frigidele şi impotenţii nu văd ce mare a fost Suciu ăsta
şi cît de îndreptăţită familia îndurerată
să-i scrie pe monumentul funerar, sub nume, poet!
Aaa! Şi mult balet diplomatic.
Dacă se întîmplă vreo excursie, Suciu are în gînd
biletele de tren. Dacă vine unul cu vin, Suciu
are pahare şi apă minerală rece. Dacă unul crapă,
Suciu sună la Salvare. Într-un oraş inundat, cu pieţele
în flăcări şi cu dinţii actriţelor strălucind prin locuinţele subterane.”
Şi-au trecut astfel mai multe zile şi mai multe nopţi
şi am văzut că sînt bune şi ne-a durut în cur…
