liricul e cosmopolit
asemenea tentaculelor unei caracatiţe
cu centru comun de greutate
in adevărul universal,
căci există adevăr universal,
nu începutul sau sfârşitul,
ci mersul între cele două
ca o linie frântă,curbă sau punctată.
imaginar lucrurile se leagă
între ele continuu
ca braţele unei mame în strângerea pruncului
care nu simte golul.
toate poeziile sunt una singură
reformulată,
direcţia fiind aceeaşi -
omul îmbrăcat în căutarea omului
ca un taler interior cu preţioase
atribuindu-i conştiinţei infinituri
ca pe necesitati ale infirmului de întreg.
o clepsidră ca un diapazon e fiecare dimineaţă,
cuvintele curg ca liane înspre înalt
sau lanţuri în ţărână,
plimbarea prin curtea închisorii
şi reflecţia în albastrul de deasupra ei.
îmi ştiu fricile ca pe proprii copii
descoperindu-se în oglindă crescând diform.
opreşte-ţi copilăria în palmă ca pe o insectă
fară să o zdrobeşti -îşi spun una alteia (fricile),
cu guri blânde de lup, neînţelese.
sfâşii în om tot ce îl sfârşeşte
ca o moaşă a dezrobirii,
împănându-l apoi cu libertăţi.
învat pe de rost ieşirile din labirint
aşa cum învata carnea pe de rost loviturile biciului
şi ştiu că e prea puţin
să mă rog stând în genunchi
pentru credinţe care nu stau în picioare,
când doar poezia domneşte peste toate – cucernică,
fără instituţia unei biserici în putrefacţie –
ce mi-ar lumina inconstant întunericul cu versete
care ies din gurile
unor preoţi cu drept de pedeapsă necesară răscumpărării.
să îmi plătesc moartea
când Gangele nu cere chirie, eu apa din apa lui? –
îmi umple peniţa cu cerneală
aşa cum mi-ar face nod la cravată,
îmbracaminte obligatorie de mers pe stradă.
e o sepie în pieptul meu
care-mi creşte cerul între coaste
ca pe un somn în care îmi aleg ce să visez,
ce să iubesc.
cică de Oana Nedelcu
(o sa fiu aroganta si o sa imi incep din comoditate perfectiunile cu o lipsa de diacritice)
Sa incepi cu un inceput potrivit, apoi sa continui cu ceva potrivit, apoi sa termini cu ceva potrivit. Toata lumea cauta asta in cartea pe care o deschide pe fuga intr-o librarie. Toti cauta potrivitul in toate lucrurile pe care le cauta pe fuga, o fuga potrivita, o perfectiune pe fuga, o filatelie ascunsa cum ca adunam asemenea colectionarilor lucruri scumpe pe bani munciti, resemnati filantropi in fata sinelui. Un egoism indulgent care indeparteaza de disperare. Cine doreste sa ma contrazica (sa ma contrazica potrivit astfel incat sa fie eficienta urmarea ei).
Read more…
Nu e prima dată când televizorul îşi rulează sunetul şi imaginea drept decor insesizabil,
alăturandu-şi ştirilor de la ora 5 şi alte mici realităţi sinucigaşe.
Mă uit în gol întrebându-mă dacă îmi lipseşte o oglindă ca interlocutor.
Mi-au plecat terapeuţii la pescuit lăsându-mă să le fac munca.
Atâtea întrebări
aducându-mi aminte de
mine la 4 ani, Read more…
Ziceam aşa:
Ziceam că cea mai mare greşeală pe care o poate face un scriitor e să gandească. Şi o să sapi mai adanc ce-am zis aici.
De-a lungul timpului scrisul îşi formează singur un filtru care ştie să aleaga ce îţi este potrivit sau nu, ce îi este scrisului bun, potrivit si nu.
5 ani, 10 ani, 20 de ani.
La un moment dat filtrul separă perfect. Read more…
Am văzut pe facebook, pe o pagină oarecare – o întrebare “Cine are o puşculiţă şi ce salvează în ea?”. Cum am abilitatea de-a transforma orice în filozofic, m-am uitat îndelung la întrebare şi am încercat în slow motion să îmi dau un răspuns. Puşculiţa am, deci ce salvez? (Piticii s-au înşirat în linie dreaptă să dea la sapă confuzi în mina de aur.)
Nu. La mine toate sunt la perfect compus şi la condiţional optativ, prezentul este exclus de pe listă , deoarece mi-am dezvoltat teoria cum că pe ceva pe care nu pot pune degetul, lucrul stând sub nedefinit– înseamnă că nu există decât prin fugă, ea îl menţine ca pe un film vechi rulând desene la zecimi de secundă. Ori e totul prezent, ori e totul trecut şi viitor, nu pot întelege timpul altfel, am capacitaţi limitate.
Revenind. Ce am salvat şi ce aş salva?
Am salvat cunoştinţă de sine.
Am salvat poezii.
Am salvat amintiri.
Am salvat oameni – zic eu – nu, nu de la moarte, ci pentru mine, într-un egoism binefăcator.
Aş salva cu dorinţa să nu se transforme în ţărână.
sau
Aş salva cu dorinţa să se transforme în ţărână la timpul potrivit. Read more…
citeşti şi
la jumătatea paginii începi să te gandeşti la ale tale
ca şi când ţi-ai aduce brusc aminte
de câinele din copilărie.
el intră pe uşă
şi te priveşte în ochi
ca înainte,
întrebând
ce înseamnă totuşi cuvântul ăla pe care îl ziceai cel mai des
şi cel pe care îl ziceai cel mai rar
- o întrebare pe lângă lecţie
la care nu te aşteptai – Read more…
lumea nu-nţelege.
lumea n-a-nţeles niciodată
decât daca a fost dat la televizor sub formă de ştire de ultima oră,
în rest
ne facem că vedem prin filtre de ţigări.
suntem sensibiloşi, romantici şi rasaţi
şi ceilalţi extrem de nepăsători şi curvari,
henry miller e un obsedat sexual,
din cauza asta toţi scriitorii de după el
luându-l drept model
au ajuns nişte nenorociţi
şi ca să vezi şi cei de dinaintea lui la fel
. cunostinţa universală este una . Read more…
M-am gândit să adun câteva caraghioslâcuri care îmi trec prin cap uneori, poate nu caraghioslâcuri, ci dubioşenii sau amuzanterii ale firii…nici nu ştiu cum să le numesc.
• Există mereu prietenii care se mândresc că ce şi-au cumparat este mai ieftin decat ai putea să crezi vreodată , exemplu “Nici nu-ţi trece prin cap cât de puţin am dat pe asta”, există şi ăştia care nu-şi închipuie cum prima categorie poate să fie atât de neglijentă cu spusele, căci ei mereu s-au laudat cu cât de mult au dat pe un obiect şi cum că tu nu ai putea – nu sa iţi inchipui cam cât a dat pe el – ci să nu il poţi cumpara vreodată. Amuzantă este şi categoria celor care Read more…
Avem să scriem despre inocenţă ca despre frumuseţea balenelor fără suflu înconjurate de o mare de fotografi sau ziarişti anonimi. – Îmi spuneam în timp ce fumul de ţigară facea deasupra mea un halou gri prin care treceau păsările şi îşi schimbau culoarea în pământ.
Coborârea îmi seamănă a picasso rătacit în simţuri , o pasăre făcându-şi nod gâtul în căutarea penelor căzute, un flamingo pierdut pe ape.
Greutatea aripilor lui ca o cameră cu obloanele trase.
- o gradină zoologică în care este permisa atingerea îngerilor -
- rezervaţii naturale care seamănă a casă -
- colaje ale regăsirii mereu mai triste decât originalul – Read more…
Când mă gândesc la cele pe care le cunosc îmi spun
că eu ştiu despre copaci ceea ce tu nu ştii despre copaci şi nu ştiu dacă o să ştii vreodată,
cu toate că mi-aş dori să ştii şi totuşi mi-aş dori mereu ca eu să ştiu mai mult decât tine.
Lucrurile pe care le cunosc capată valoarea suvenirurilor. Ele cresc în mine ca trandafiri sub borcanele care le protejează de intemperii.
Am o agresivitate maternă, dar delicată. Sunt o mamă arogantă în rochie de seară. Îmi cresc copiii ca pe picturi rupestre scobindu-i în ziduri chinezeşti, pentru că ce este al meu este infinit asemenea iederelelor înfăşurandu-se pe braţul lui Dumnezeu ca pe faţa unui megalit neted.
Read more…