(un articol mai vechi, cu mici completări şi o mare schimbare de titlu)
In Flames e o trupă de căcat, ştiu, dar nu a fost întotdeauna aşa.
Era o vreme când cântau Episode 666, iar Anders Friden nu râgâia melancolic pentru adolescente suicidale în live-uri pe care le poţi compara uşor cu repetiţiile din garaj ale unei trupe de liceu. Atunci când Jesper Stromblad bea mai puţin şi compunea mai mult, se năşteau The Jester Race şi Colony, iar Anders Friden avea păr lung, nu Read more…
Jazz, pian, Chick Corea şi Gary Burton, marţi, 20 martie, bucureşti, sala palatului. Read more…
Oamenilor care citesc chestia asta şi mă cunosc cât de cât, le spun atât: ăsta e un album de muzică electronică pe care l-am ascultat cap-coadă şi care mi-a plăcut. Şi nu numai că mi-a plăcut, mi-a plăcut chiar foarte mult. Având în vedere că mă cunoaşteţi, asta spune tot.
Oamenilor care citesc chestia asta, dar nu mă cunosc: The Devil’s Walk este o combinaţie de sunete electronice ambientale, lucrată cu cap şi talent, din care aş evidenţia Black Water şi Candil de la Calle. Mai multe nu pot spune, că muzica pe laptop şi sintetizator nu e chiar genul meu. Dar scriu despre el, deci merită. Read more…
Nu ştiu dacă toţi cei care citiţi blogul ăsta sunteţi deştepţi, la fel cum nu ştiu dacă ce facem noi aici e vreo chestie deşteaptă, dar măcar ne străduim. Şi noi şi voi. Şi mă gândesc că nu poate fi decât bine.
Acum, că am stabilit asta, o să vorbesc despre The Aristocrats, o trupă atât de bună încât oricare din voi care strâmbă, teoretic, din nas atunci când o ascultă, e clar că n-are ce căuta pe aici, şi spun asta cu blândeţe extremă. Jazz, fusion, blues, progresiv, combinat perfect de trei grei ai muzicii – Marco Minnemann (tobe), Bryan Beller (bass) şi Guthrie Govan (chitara) care, din nu ştiu ce motiv, nu au avut o trupă stabilă în carieră.
Să asculţi The Aristocrats înseamnă să te întorci puţin în timp, să te simţi important, să-ţi arunci problemele pe geam. E un orgasm continuu, petreceri demente cu băutură fină, cluburi nobiliare, siguranţa că n-ai pierdut timpul aiurea. E gustul simplităţii unei vieţi ameţite doar de probleme minore. Read more…
Când aveam vreo 15 ani, am decretat că am nevoie de o trupă preferată. La vârsta aia, e necesar să te diferenţiezi cumva de grupul în care te afli, să te dai mare cu nişte cunoştinţe în faţa prietenilor tăi mai mari, să postezi ca atotştiutor în faţa gagicilor profund impresionabile, de aceeaşi vârstă cu tine. Ca să agăţi la 15 ani, ai nevoie de o trupă preferată, să poţi concura decent cu duşmanul generat de vârsta sau look. A mea a fost IRIS. Puteţi să râdeţi acum, dar să ştiţi că am avut şi am argumente puternice, pot să fac faţă oricărei ironii. Dar asta e altă discuţie, aştept reacţii… Read more…
Azi, acum şapte ani, a murit Dimebag Darell. Pentru cine nu a auzit de el, poate să dea pe google sau, şi mai bine, să asculte melodia postată mai jos. Pentru cine a auzit, dar nu ştie cum a murit, ei bine, a fost împuşcat. La fel ca John Lennon, care a murit tot azi, dar mai demult. Pe John Lennon îl ştiţi… Read more…
Sunt din Kyoto şi cântă punk experimental, dement, pe alocuri cretin. Boys of Canada îţi fut creierii, sfidează orice normă, încalcă logica şi plantează alta în loc. Combinaţia lor de rock şi electronic alternativ, cu sunete aşezate aiurea şi o voce de copil răguşit scăpat din canal te determină să-ţi faci cruce, să scuipi în sân şi să te miri că ai ajuns în halul ăsta la doar 20 şi ceva de ani. Read more…
Cred că de la Frank Zappa şi Mothers of Invention n-am mai ascultat ceva de asemenea calitate luată în zeflemea. Hayseed Dixie e o trupă de bluegrass autentic care cântă atât de bine încât nici nu iei în seamă că parodiază într-o manieră care ar putea părea jignitoare nume mari precum Queen, Motorhead sau AC/DC. Read more…
N-ai fost cel mai tare tobar din lume, dar aveai vână, aveai fler, atitudine, precizie. Băteai alternativ că alternativul îţi plăcea şi ai reuşit, împreună cu Artanu’ şi Dan Iliescu, să formaţi cea mai tare trupă românească din toate timpurile. Voi şi Celelalte Cuvinte. Celelalte Cuvinte mai ales, dar şi voi… Voi meritaţi să ieşiţi afară, să cântaţi pe stadioane, altele decât ăla naţional. Erai nonconformist Read more…
“Ăsta s-ar putea să fie cel mai bun album al nostru!”, spunea Jordan Rudess cu nonşalanţa omului care ar putea doar să pocnească din degete şi ar scoate un ritm genial, ceva. Problema cu afirmaţia asta e că n-ai de unde să ştii dacă e adevarată sau nu. După standardele mele, un album e bun dacă cel puţin Read more…
