Aleksandar Stoicovici e unul dintre puţinii pe care îi cunosc, real sau virtual, ale căror scrieri mă dau pur şi simplu pe spate. Aleksandar scrie curat şi sincer, o combinaţie de talent şi inteligenţă care a depăşit cu mult procentajul de 100%, atât de greu accesibil până şi oamenilor normali.
“Aleksandar doarme” e un volum tulburat şi noduros, pe care îl străbaţi cu frică şi nostalgii, dar printre puţinele care îţi pot da cheia spre o poveste teribilă, cu multe comori ascunse prin adâncuri.
Textul ăsta nu face decât să minimalizeze valoarea poeziilor lui Stoicovici, aşa că mă voi opri, dar, dacă până acum nu v-a plăcut poezia, e pentru că nu aţi citit “Aleksandar doarme”. Read more…
articol preluat de pe http://mariusaldea.wordpress.com/
Poezia a ieşit în stradă. E civilizată, nu dă cu pietre, nu vrea bastoane pe spinare, nu are bannere, nu urlă, dar toţi o cunosc, toţi se pozează cu ea, toţi împrăştie imaginile pe reţelele de socializare, toţi dau like, sharuiesc, toţi ştiu că are şi ea un cuvânt de zis, însă din timiditate sau stăpânire de sine, amână momentul triumfului. Unul dintre momentele triumfului ar fi ultima antologie de poezie douămiistă, Compania poeţilor tineri în 100 de titluri, apărută în 2011 la editura Compania şi primenită cu minuţie de Dan Coman şi Petru Romoşan. Read more…
Categories: RECEnzii
Etichete:a. urmanov, claudiu komartin, Constantin Acosmei, dan sociu, Elena Vlădăreanu, Florin Partene, Gabi Eftimie, Marin Mălaicu-Hondrari, Radu Vancu, Ruxandra Novac, Teodor Dună, V. Leac, val chimic şi Dan Coman, Ştefan Manasia
Mi-a plăcut filmul ăsta, chiar dacă nici acum nu ştiu cum să-l iau. Fiind vorba de skinheads, m-am gândit la o poveste siropoasă, despre onoare, atitudine şi alte presupuse valori pe care micii nazişti analfabeţi şomeri le propovăduiesc pe oriunde în lume. Ştiţi, în faţa lipsei de bani sau a oricărei perspective în viaţă, toţi cei din genul ăsta se scuză spunând că luptă împotriva sistemului. Sau putea fi invers, o poveste la fel de siropoasă despre valorile democraţiei şi ale globalizării… Read more…
Mă încântă foarte mult literatura japoneză a secolului al XX-lea. Kazuo Ishiguro, Ryu Murakami, Kobo Abe şi Haruki Murakami sunt doar câteva exemple în acest sens. În partea continentală a Asiei se scrie, şi încă foarte puternic. Vorbind cu un cunoscător al literaturii chineze de secol XX şi XXI, am aflat că tema predilectă abordată de romancierii chinezi este războiul.
Gunoaiele războiului trebuie citită într-o cheie anti-comunistă. Deşi războiul se poartă între americani şi sud-coreeni pe de o parte şi chinezi şi nord-coreeni pe de altă parte, critica este îndreptată împotriva politicii militare a regimului chinez. Ironia, în acest sens, apare încă din primele pagini ale romanului: Read more…
“Simfonia frânei” este o carte mare şi merită cuvinte mari. E deja a patra, la 24 de ani, şi prima care sare câteva trepte bune în evoluţia lui Marius Aldea. Dacă o ţine tot aşa, la următoarea lansare, singurul în măsură să vorbească despre poeziile scrise de Marius Aldea va fi chiar el, pentru că în scurt timp, personalitatea lui va plana dominant în atmosfera oricărei cârciumi cu aer gros, cancerigen de literatură. Read more…
Astăzi … pentru informare stat comunist glorios nespecificat, ură eternă stat american infect, trimite agenţi minori geniali infiltraţi familii americane decadente, în scop distrugere regim occidental puturos. Pentru informare, agent Pygmy, agent Magda, agent Tanek etc. incluşi în program internaţional educaţional perioadă de timp limitat cu scop ascuns distrugere civilizaţie invadatoare, cultură consumistă jalnică. Read more…
Când am început să citesc volumul lui Marius Ghilezan, am reuşit să realizez două sinapse culturale de mare efect, ambele provenind din spaţiul mioritic. Read more…
Deschisă de Octavian Soviany printr-o prefaţă scrisă cu indulgenţă şi închisă de Nora Iuga printr-o recomandare amicală pe coperta a patra, ca de la confrate la confrate, “Greva tăcerii” semnată de Raluca Ciochină, apărută anul acesta la editura Casa de Pariuri Literare, rămâne o carte slabă, cu desene gri, naiv-sumbre, ca o carte de colorat pentru copiii cu probleme. Read more…
Unul a avut numai ghinioane. Aşa a fost viaţa lui, un ghinion imens amestecat cu prostie şi băgat în malaxorul micilor găinării. La 15 ani şi-a omorât tatăl (pentru că o bătea pe mă-sa în fiecare zi) şi a fugit în Istanbul să se imbogăţească. După 15 ani de joc înăuntru-afară cu pârnaia, se maturizează si îsi ia o slujba serioasă: începe să livreze pachete pentru un mafiot de talie medie. Read more…
