Romania a avut un comportament complex in relatia cu evreii stabiliti pe teritoriul ei in secolul al XIX-lea. Situatia era si mai complicata, avand in vedere ca Principatele Unite adaposteau cel mai mare numar de imigranti evrei, dupa Imperiul Tarist, aproximativ 270 de mii. Atitudinea populatiei de rand era in mare parte una antisemita, dar interesante sunt motivele care au dus la aceasta. Miturile “evreului imaginar”, asa cum se exprima Andrei Oisteanu, sunt vechi si s-au pastrat in constiinta oamenilor. Aceste mituri sunt atat de natura fizica, cat si sociala sau politica. Nu trebuie uitata componenta crestina, ortodoxismul considerand poporul iudaic ca popor deicid.
Exista o prejudecata puternica, existenta in toata Europa, in legatura cu un miros pestilential emanat de evrei, acuzati fiind ca traiesc in mizerie. Desi in ritualul iudaic este frecventa folosirea baii, acest lucu era privit de romani ca fiind suspect. “Se intelege ca jidanii habotnici sunt spurcati, altfel ei n-ar veni in fiecare zi sa se spele”. La presupusul miros urat se adauga si un exces de ceapa si usturoi din dieta evreiasca, o alta prejudecata care ducea la marginalizarea acestora in societate.
Evreul era privit in mentalul romanesc ca fiind istet, insa viclean si parsiv. Principalul motiv al acestei situatii a fost constituit de conceptia taranului roman in ceea ce priveste munca. Aceasta era asociata exclusiv cu efortul fizic. Prin urmare, activitatile de negot practicate de evrei era percepute din start ca hotii, nu datorita necinstei persoanelor de religie iudaica, cat neincrederii romanilor in acest mod de a-ti castiga existenta. Prin urmare, in mentalul colectiv romanesc, inteligenta presupus nativa a evreilor era asociata cu necinstea, hotia si viclenia acestora. “Daca vrei sa inseli un evreu, trebuie sa te scoli foarte devreme”. Eminescu aprecia insa ca “datorita regimului de segregare si persecutie sub care traiau evreii in diferitele tari ale Europei, din Evul Mediu si pana mai ieri, s-au creat deprinderi ale neamului, multe scaderi de caracter, care s-au adaugat la calitatile pe care evreii le vor fi avand de la stramosii lor”. Trebuie mentionat insa, ca Eminescu reprezinta una din vocile importante ale antisemitismului in perioada moderna. Cu siguranta ca si Biserica isi are partea ei de vina in ce priveste situatia evreilor, in special Biserica Ortodoxa, care poate fi acuzata usor de practicarea unui antisemitism camuflat. Considerarea evreilor ca poporul ucigas al lui Isus Christos, asocierea evreilor cu caracterele diavolesti, cat si cu cea a tradatorului lui Isus, Iuda Iscarioteanul, a dus la un conflict intre cele doua religii, pe care preotii crestini nu s-au grabit sa-l inchida.
Membrii marcanti ai generatiei pasoptiste, ca Radu Rosetti, Alecu Russo si , mai tarziu, Constantin Radulescu Motru, au tiparut mai multe lucrari cu privire la caracterul poporului roman. “Poporul roman nu e cuprins de fanatism religios, din contra, cei care il acuza de intoleranta sunt fanatici.” B.P. Hasdeu considera ca religiozitatea si nationalismul romanesc sunt prezente mai mult in vorbe decat in fapta, in concluzie, nu poate fi vorba de o intoleranta religioasa sau etnica a romanilor. Aceste teorii vor influenta mai tarziu, chiar si persoane de religie iudaica. Carol Kluger spunea, in 1926 : “toleranta si bunatatea sufleteasca a poporulu roman constituie latura sa nobila.” Aceste teorii pro-tolerante sunt insa contrazise, in realitate, de atitudinea efectiva a acestor personalitati fata de evrei. Iudeii erau tratati, daca nu cu dispret, in cel mai bun caz cu mila si dezgust.
In 1878, Congresul de la Berlin a venit cu presiuni occidentale, in special din partea Frantei, de acordare de drepturi populatiei evreiesti. Aceste presiuni trebuiau sa aiba rezultat- altfel independenta noilor state nu era recunoscuta- si au avut. Serbia si Bulgaria au acceptat conditiile, Romania a refuzat partial. Problema drepturilor evreilor din Romania va mai dura pana in anul 1919.